AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice

 

 

          Analizând propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (b481/14.10.2021), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.XXXV/5075/18.10.2021 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D954/19.10.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46 alin.(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

          Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

          1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea stabilirii unui  regim de circulație diferențiat pe drumurile expres.

          Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.

          2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

          3.  La titlu, potrivit uzanțelor normative, termenul „Urgență” va fi redactat cu inițială mică.

          4. Referitor la art.I pct.1, prin care se propune introducerea          pct.51 în cuprinsul art.6, semnalăm următoarele:

          - inițial, expresiile și termenii definiți la art.6 au fost ordonați alfabetic;

          - în cadrul intervențiilor ulterioare de modificare și completare, constatăm că această ordine alfabetică a fost în general respectată, fiind însă și unele situații în care s-au inserat noi definiții, potrivit altor criterii;

          - în ipoteza unei viitoare republicări, dispuse, de altfel, prin art.II al prezentei propuneri legislative, ordinea inițial stabilită va fi afectată, singura posibilitate de rearanjare a termenilor definiți fiind modificarea art.6 în întregime.

          Prin urmare, pentru a aduce o cât mai mică atingere concepției inițiale a articolului în cauză, sugerăm ca norma propusă pentru pct.51 să fie introdusă după pct.12 și marcată ca pct.121, respectându-se astfel ordinea alfabetică.

          Pe de altă parte, semnalăm că definiția propusă pentru noțiunea de „drum expres” este diferită de definiția aceleiași noțiuni prevăzută în cuprinsul art.6 alin.(1) lit.b) din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv „drumuri accesibile numai prin noduri sau intersecții reglementate care pot fi interzise anumitor categorii de utilizatori și vehicule și pe care oprirea și staționarea pe partea carosabilă sunt interzise”.

          Propunem, de aceea, reanalizarea soluției legislative propuse, sub acest aspect, precum și realizarea corelărilor necesare, eventual printr‑o intervenție legislativă asupra Ordonanței Guvernului nr.43/1997.

          5. Potrivit uzanțelor normative, la art.I, părțile dispozitive ale pct.2 și 3 trebuie reformulate, potrivit următorului model:

                   „La articolul …alineatul (…) se modifică și va avea următorul cuprins:”.

          De asemenea, în cuprinsul părții introductive a normei propuse pentru art.50 alin.(1), expresia „anexei nr.(1)” trebuie redată sub forma „anexei nr.1”.

          6. Având în vedere normele de tehnică legislativă, partea dispozitivă a pct.4 trebuie reformulată, astfel:

                   „La capitolul V, secțiunea a 4-a, alcătuită din articolul 74, se modifică și va avea următorul cuprins:”.

          În continuare, va fi redat noul titlu al secțiunii a 4-a și norma preconizată pentru art. 74, precedată de marcajul „Art.74.”.

          Pe de altă parte, la art.74 alin.(4), pentru corectitudinea exprimării, sintagma „sau drumului expres” trebuie înlocuită cu expresia „sau a drumului expres”.

          7. La art. II, conform uzanțelor normative, este necesar ca teza finală a dispoziției de republicare să fie reformulată, astfel: „va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare”.

 

         

 

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bucureşti

Nr.911/10.11.2021